Despre

Sunt artist vizual, pasionată de modul în care arta poate transforma spații și suflete. Prin lucrările mele surprind emoții, gânduri și fragmente de viață, transpunându-le pe pânză sub forma unor povești vizuale autentice. Fiecare tablou este unic, creat pentru a transmite sens, a inspira și a aduce o reamintire personală privitorului.

Sunt și asistent medical generalist, iar această dublă perspectivă – artistică și umană – mă ajută să aduc în arta mea profunzime, empatie și atenție la detalii.

Am absolvit Școala Populară de Arte din Târgu Mureș, secția Pictură, sub coordonarea profesorului Călin Bogătean, și sunt trainer acreditat. De asemenea, sunt membră a Asociației Artiștilor Plastici din Târgu Mureș, ceea ce îmi oferă oportunitatea de a face parte dintr-o comunitate artistică activă și valoroasă. De-a lungul timpului am urmat și alte cursuri de formare care mi-au rafinat tehnica și abordarea creativă.

Lucrările mele au fost expuse în Târgu Mureș, Cluj și Grecia, experiențe care mi-au confirmat faptul că arta este un limbaj universal, capabil să creeze punți între oameni și culturi.

Pe lângă creațiile originale, organizez ateliere de pictură și expresie artistică dedicate celor care doresc să se reconecteze cu sinele lor și să descopere arta ca mijloc de relaxare și autodescoperire.

Acest spațiu este locul în care împărtășesc cu tine tablouri unicat și experiențe creative, invitându-te să descoperi arta nu doar ca obiect estetic, ci ca trăire.

𓂃🖌